Tocmai ce plecase. Nu a inchis usa si nici macar nu si-a luat la revedere de la partenerul sau preferat. Era o pisica gri, cu ochi negri care pe vremuri nu se mai oprea din alergat in stanga si in dreapta. De curand insa, el, pentru ca era un fost mascul feroce, devenise mai molcom si isi petrecea zilele mai degraba in trandaveala decat necontenite manifeste in relatie cu cele in jur petrecute. Pleca pentru ca isi dorea sa urce coama dealului inainte de asfintit. In trecut a scos acelasi traseu la pasi marunti sub o ora, iar acum era momentul pasilor mari. Lanuri de grau isi leganau capetele ascutite de-o parte si de alta a potecii parca aducand un omagiu razelor solare de mult stinse in spatele colinei. Tot ceea ce mai ramasese din zoroastrul dezvaluirilor, discul a carui lumina poate sa explice orice neintelegere nascuta pe parcursul noptii, era o pata nu prea mare purpurie care se rumenea de la o clipa la alta si astfel parea ca se scurge in albastrul adanc al orizontului. Desi isi dorea sa mearga mai repede, starea potecii nu i-o permitea. Pietricelele tasneau continuu odata ce erau deranjate si isi gaseau sa aterizeze prin deschiderile laterale ale nauticilor rosi. Intrate, nu dadeau deloc pace talpilor picioarelor decat atunci cand ajungeau intre degetele, lucru pe care el se straduia mereu sa il faca pentru a scapa de micile piscaturi. Cativa pasi mai incolo nu isi mai simtea picioarele asa ca a ales sa isi continue drumul fara pantofi. In spatele sau se intesa din ce in ce mai pregnant o intunericime adancita de coroanele copacilor care acum isi preschimbasera portul verde de sarbatoare cu unul care ingreuna efectuarea unei posibile distinctii dintre punctul de patrundere si trunchi. La o scurta privire aruncata in spate vazu doar o vasta umbra. Stia insa ca de la cei trei bolovani lasati definitiv drept mostenire a naturii si pe care ii depasise de curand nu mai era deloc mult pana la podul de peste rau, urmand ca apoi sa ajunga pe colina. Mai avea timp cam o jumatate de disc. In juru-i cerul era de un purpuriu intunecat, iar in urma stelele deja isi faceau timid intrarea precum lampile proaspat aprinse ale unui oras palmuit cu stropi desi si reci de o toamna tarzie si mohorata. Sprinta prin cararea ce acum devenise de-a dreptul noroioasa. Printre ultimele fire rosii lasate in urma de apus a reusit sa puna piciorul pe podul in intregime din sfoara, doar sustinut de niste piloni crapati de-un vechi lemn maro. Cuprins de oboseala acumulata incerca ferm sa se tina cu ambele maini de sforile roase de pe laterale. Ajuns aproape de celalalt mal, a pus unul din picioare putin mai in fata decat latimea sforii i-ar fi permis insa spre surprinderea lui in loc sa simta golul aerului, piciorul i s-a cufundat in ceva ce parea a fi o matase de o finete nemaiintalnita. Si-a indreptat privirea perpendicular pe suprafata lacului pentru prima oara. Pana atunci nu a facut-o niciodata de frica unei posibile dezechilibrari. A ramas inmarmurit la vederea unui covor de nuferi albi si roz care abia daca mai permiteau apei sa duca la bun sfarsit indeletnicirea de oglinda a universului. Aroma lor avea gustul fructelor salbatice, iar tentatia tentatia atingerii parea sa ii puna usor stapanire si pe celalalt picior. Paralizat la capatul podului ducea o lupta intre a isi duce la bun sfarsit planul sau a se lasa, pentru primele dati, prada emotiilor.