Încât nu reușesc să mă conving că pot lua și singur anumite decizii am ales să arunc în aer o monedă pe care nu știu de unde o am. Are schițat chipul lui Mircea cel Bătrân pe o parte, iar cealaltă nu știu, pentru că o folosesc doar pe prima. Ea mi-a, și îmi ghidează, unele alegeri pe care le-am, și le fac. Am aruncat banul pentru a afla dacă îți voi scrie pentru a doua oară, sau nu. Mai devreme ți-am scris tot eu, doar sub altă formă. Un personaj alături de care m-am născut și care continuă oriunde m-aș duce, să țină pasul. El poate fi glasul neîncrederii și al fricii născută din trecute experiențe, multe dureroase. Tot el este născut în zilele roșii ale Revoluției și poartă un nume ce îndeamnă cititorul să-l identifice cu un „nimeni„- un oarecare. Asta tocmai pentru a nu fi luat la întrebări, și a i se conferi imaginarul drept de a le spune pe toate. Tot el scrie într-o altă limbă sub umbrela căreia a proliferat ani la rând peste hotare. A întreținut relații pe care rând pe rând le-a sfărâmat. Este foarte posibil ca tot el să îți scrie acum dintr-o apusă conjunctură care atât de puternic l-a marcat încât se agață de orice ocazie care l-ar conduce la a o simți din nou.