Nu a găsit întocmai ceea ce căuta și de aceea a ales să mai încerce unul din locurile mai vechi. Din seara aceea nu a mai putut fi om. Îl mustra.. conștiința. 

Pentru a își găsi liniștea a parcurs mai mult de 5 km până la centrul comercial preferat pentru a face niște mici cumpărături doar în speranța de a mai intra în vorbă cu cineva. Pe picior de plecare și-a dat seama că nu avea decât bancnote mari, iar gândul că automatul de la parcare îi va umple una din pungile rămase libere cu monezi îi dădea o spaimă cumplită. A aruncat o privire împrejurul parterului. Erau o casă de schimb valutar, o cofetarie, un bancomat și magazinul de ceaiuri de unde tocmai achiziționase tei, sunătoare și muguri de pin, toate vărsate și nimic la plic. Bancomatul ar fi fost cea mai practică variantă se gândi el. Fac întâi depunerea, apoi retrag o sumă mai mică. Aparatul însă nu funcționa. Fata care îi ajuta pe potențialii clienți în procurarea tipului de ceai dorit avea o față lungă, albă, ochi de un negru nocturn și păr de abanos. Înalțimea și lungimea mâinilor păreau să o asemene cu un arbore ce când și când își plimba mlădios crengile mângâind lacul scufundat într-un amurg de mijloc de toamnă.
- Nu avem nici noi mărunt.